Cei doi oficiali au fost prezenți astăzi pe lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva pentru a vedea gradul de mobilizare a constructorului, asociere al cărui lider este firma spaniolă Comsa. Vizita survine după întrevederea care a avut loc la București între ministrul Transporturilor, Lucian Șova, și Excelența Sa Dl. Ramiro Fernández-Bachiller, ambasadorul Spaniei în România. Lucrările pe acest lot sunt mult întârziate și există și o serie de lucrări neconforme. Deja constructorului i-au fost aplicate penalități și i s-a pus în vedere să remedieze situația în timp cât mai scurt.La întâlnirea de pe șantier au participat și reprezentanții autorităților din județele Hunedoara și Timiș, direct interesate de urgentarea lucrărilor și darea în folosință a autostrăzii. Consiliul Județean Hunedoara a fost reprezentat de către președintele Mircea Bobora. Alături i-au fost prefecții din județele Hunedoara și Timiș.