Evenimentul desfășurat în Sala Mare de Ședințe a Consiliului Județean Hunedoara i-a adus la un loc pe primarii din județul Hunedoara, echipa de conducere a APA PROD, pe reprezentanții consiliului de administrație al societății comerciale și echipa care coordonează A.D.I AQUA PREST Hunedoara.

Întâlnirea a avut ca scop prezentarea stadiului programului POIM 2014 - 2020 derulat de SC APA PROD SA Deva, stadiul proiectelor de alimentare cu apă și canalizare derulate în paralel de primării și finanțate prin alte programe, un bilanț pe anul 2018 al ADI AQUA PREST. Discuțiile s-au axat pe problemele ridicate de primari, referitor la întârzierile în derularea programului POIM, lipsa termenelor clare de parcurgere a unor etape. Acestea ar fi chestiunile principale care îi împiedică pe edili să realizeze alte investiții în zona vizată de acest program și să-și onoreze la timp promisiunile făcute cetățenilor, cum că vor beneficia de o creștere a calității vieții prin modernizarea și extinderea rețelei de alimentare cu apă și canalizare.

De asemenea, în cadrul dezbaterii care s-a creat, primarii au adus în discuție și unele disfuncționalități la nivel de A.D.I. Propunerea conducerii CJ Hunedoara a fost aceea a unor întâlniri mai restrânse la nivel de zonă, astfel încât primarii să-și optimizeze colaborarea în cadrul ADI AQUA PREST și cu echipa care conduce acest organism.

Informaţii în completare